FMI: economia romaneasca isi va tempera cresterea la 5,4% in acest an

Fondul Monetar International (FMI) estimeaza, in raportul asupra perspectivelor economice mondiale publicat miercuri, ca ritmul de crestere al produsului intern brut (PIB) al Romaniei se va tempera la 5,4% in acest an, de la 6% in 2007. Estimarile FMI privind cresterea economica a Romaniei sunt mai pesimiste decat ale analistilor economici din piata, care anticipeaza ca PIB-ul tarii va creste cu cel putin 5,5% in acest an. In schimb, Comisia Nationala de Prognoza anticipeaza, in ultimele proiectii publicate luna trecuta, ca economia romaneasca va avansa cu 6,5% in acest an si ca PIB-ul va ajunge la 475 miliarde lei (133,8 miliarde euro, la un curs mediu estimat la 3,55 lei/euro in 2008). Pentru 2009, FMI estimeaza chiar ca economia romaneasca isi va incetini ritmul de crestere si mai mult, pana la 4,7%.



0comments: